Un capăt însângerat de Cer primeşte în zare Sărutarea Pământului. Când mi-e dor de Tine, Doamne mă oglindesc în ochii Tăi albaştrii şi contemplu văzduhul împregnat de mister, energie şi viaţă. Nisipul arzător se prelinge printre picioarele mele ude de valurile izbite de ţărmuri.
Nu pot să te sărut fiindcă nu te văd, nu pot să te pipăi pentru că materialitatea ta este nedezvăluită lumii acesteia, nu pot decât să îţi simt prezenţa fascinantă în mijlocul întâmplărilor mici sau mari ale vieţii mele, în fiecare fiinţă, în fiecare floare, plantă sau obiect al Pământului.
Iubesc marea cea albastră şi spumoasă pentru ca ea ştie cel mai bine să comunice cu Tine prin cântecul infinit şi melodios al valurilor.
Uneori mi-aş dori să fiu o imensă mare ca să împărtăşesc secretele lumii acesteia cu Tine.Pentru că numai Tu mi-ai putea înţelege ruga.
Şi ţi-aş putea mulţumi întotdeauna prin sărutul valurilor mele către Cerul Tău cu ochii albaştrii.
M-aş oglindi în ochii albaştrii ai lui Dumnezeu....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu