15 februarie 2013

Unde esti copilarie, cu padurea ta cu tot???

     Când eram copil mi-aduc aminte că jucându-mă la bunici răsfoiam în neştirea mea o cărticică care cuprindea cele mai frumoase poezii ale lui Mihai Eminescu. Am trăit copilăria în atmosfera mesianică împregnată de miros de mir şi tămâie, în atmosfera    evlavioasă şi sobră a iubirii de Dumnezeu, unde bunicul meu în haine de preot participa la slujba  de sfinţire a casei în care locuiam ori oficia slujba unui botez pentru copilaşii născuţi în familia noastră.
   Şi mi-aduc aminte cu plăcere puterea şi frumuseţea vocii sale care imprima eternitatea în orice clipă trăită alături de Dumnezeu.În serile târzii şi ploioase de toamnă îmi cânta  cântece patriotice şi bisericeşti ca să adorm în pace în bratele micului Moş Ene.Un Moş Ene atât de mic de încape în părul carlionţat al copiilor cuminţi dar atât de însemnat. ...Şi chiar acum parcă aud paşii care vin înspre mine în misterioasele nopţi ale tineretii mele. Stiu ca esti acolo,  bunicule să îmi păzeşti visele precum un invizibil Mos Ene.
 Şi mai ştiu de la tine că  în  fiecare dintre noi există surse inepuizabile de lumină: lumina iubirii, lumina speranţei, lumina credinţei, lumina apusului....lumini care se contopesc prin focul sufletului. Şi nu uit....că cel mai puternic lucru din lume este puterea cuvântului ascuns în spatele gândului.
  Iar când mi-e dor de Eminescu mă cuibăresc tiptil în dosul uşii dormitorului să recitesc poeziile frumoase cu care am copilărit.
  Simt că o mânuţă mică şi fragilă mă trage spre ea îndemnându-mă să mă joc şi zâmbesc strengăreşte cărticelei decolorate de colbul vremii întrebându-mă precum celebrul poet:
 "Unde eşti copilărie, cu pădurea ta, cu tot?"


   

Niciun comentariu:

Căutaţi pe blog