CUTIA CU JUCARII

    Aseară, când mă plimbam prin micul meu cartier "verde" natura mi-a oferit un spectacol extraordinar!!!
   Pe cer, la orizont, acolo unde Cerul  sărută Pământul în fiecare seară, ca într-o repetitivă şi veşnică îmbrăţisare, Soarele apunea. Şi Doamne, cât era de frumos şi imens, "dureros" de frumos, cu o culoare de foc portocaliu-roşiatică, atât de nefirească încât paşii mei uşori au încetinit pe nesimţite şi picioarele  mi-au înţepenit pe asfalt. 

   Toată Fiinţa mea firavă ar fi vrut să păstreze în limitele ei înguste, unicitatea şi fascinaţia momentului. Niciodată nu am crezut că un Soare atât de mare cât aproape tot spaţiul dintre cer şi pământ mi-ar putea oferi un asemenea spectacol!!!Pentru că, vă spun, şi vă rog să mă credeţi îl puteam lua în braţe!!Pentru o secundă am regretat că nu aveam aparatul de fotografiat ca să imortalizez momentul....deşi dacă am putea imortaliza atât de uşor trăirea de moment aşa cum facem o fotografie pentru a o  închide în noi  să ne lumineze viaţa am fi probabil mai armonioşi şi mai înţelepţi.

După câteva momente  contemplative

gânduri îmi zboară nebune  în minte  "Se apropie 2012!! Să fie un fenomen natural normal sau o dereglare în echilibrul cosmic ?"Mi-am zis un "fie ce-o fi" şi am grăbit paşii ca hipnotizată în direcţia Soarelui.Evident că nu-mi păsa prea mult de vreme ce fusesem martora unui asemenea fenomen al naturii.Şi eram fericită pentru că eram printre puţinii oameni care mergeau la cea oră pe stradă.Îmi venea să strig: "Veniţi să vedeţi Soarele!" Dar am tăcut. "De ce să strig?".Oamenii care m-ar fi auzit ar fi fost atât de ancoraţi în treburile lor cotidiene încât efortul meu ar fi fost în van.Sau poate m-ar fi crezut nebună.Dar nu sunt.

  Dacă a trăi o clipă la modul absolut înseamnă să fii nebun atunci nu-mi doresc decât să fiu nebun cu adevărat căci acela preţuieşte clipa lumii lui mai mult şi mai intens decât noi, ceilalţi..Şi dacă v-aţi gândi câte adevăruri ies din mintea încâlcită şi fixistă a unui unui nebun v-aţi face o cruce mare.Dar povestea aceasta v-o spun cu altă ocazie!!!

   Ajunsă acasă, cu gândul la ce am văzut,în linişte am trecut la fapte.....

   Am decorat o cutie de jucării pentru copii căreia i-am făcut un capac roşu aprins, mai intens decât Soarele Meu,capac pe care am pictat două maşinuţe, o scoică, nişte steluţe de mare şi un căluţ. So, ca să fiu "cool" cum se spune, mi-am încercat talentele de grafician şi am scris pe laterala cutiei "TOYS".Apoi am pictat  un trandafir pentru că sunt florile mele preferate.

  Acestea sunt mici încercări....poate nu foarte reuşite dar cum experienţa înseamnă îndemânare, sârguinţă şi timp  eu cred că mă puteţi ierta dacă v-am dezamăgit.Nu?

   Vă aştept, cu mare drag, pentru povestea   omului nebun cu vorbă de aur!

    So, rămâneţi aproape!!

   Promit să vă fac ziua frumoasă!!!

Hello again .....în zile apocaliptice

              

             După ce un misterios pastor american a anunţat cu atâta  siguranţă venirea Apocalipsei în 21 mai 2011, după ce şi-a arogat dreptul lui Dumnezeu de a decide sfârşitul Lumii mi-am luat lumea în cap şi am pornit-o agale prin capitală. Centrul oraşului Bucureşti cu clădirile lui istorice şi arhitectura epocilor trecute mă încântă de fiecare dată când le întâlnesc în drumul meu.Lângă gura de metrou de la Universitate o clădire micuţă, dar selectă, frumoasă, cu elemente arhitecturale deosebite mă aştepta să îi trec pragul.Palatul Şuţu, care găzduieşte  în prezent Muzeul Municipiului Bucureşti îşi deschidea porţile pentru Târgul "I love handmade". Meşteri populari, oameni simpli, înzestraţi cu  mult talent, veniţi din toate colţurile ţării îşi etalau creaţiile în curtea  destul de încăpătoare a Palatului.Predominanţi au fost creatorii de bijuterii handmade, de haine vaporoase de vară şi mulţi mai puţini, creatorii de cutii de lemn pictate, sticlă decorată, ceramică sau metal....Cei care aveau expuse piese de mobilier pictat  aplicau binecunoscuta  tehnică a  şerveţelului. Mi-au plăcut tare mult nişte rochiţe din dantelă, genţi de vară, seturi de bijuterii din coral şi onix pe care am avut "îndrăzneala" să le cumpăr....Nu au lipsit din lista de cumpărături  nici micile atenţii de "Sf.Constantin şi Elena", precum şi lucruşoare simbolice pentru prieteni.

    So,  I am delighted că în zilele acestea zise apocaliptice eu hoinăream ca un strengar al Bucureştiului,că mi-am delectat ochii de frumuseţile creatorilor de handmade, că sunt liberă să gândesc şi să zburd de bucurie, că am mai câştigat în clepsidra vieţii mele, o clipă în avans.... ca să pot admira în voie  aceste minunăţii....

     Inima mea bate cu putere....nu am crezut, nu cred şi nu voi crede vreodată într-un FINAL DE LUME.. ACOLO UNDE, PENTRU FIECARE DINTRE NOI, DUMNEZEU ESTE CREDINŢĂ,LUMEA NU VA AVEA SFÂRŞIT. DUMNEZEU ESTE VIAŢĂ ŞI ADEVĂR, TRĂIRE AUTENTICĂ ŞI SPERANŢĂ ÎN MAI BINE.

  Şi pentru că pe mine nu mă sperie Apocalipsa sau fenomenul dispariţiei mele de pe acestă lume vă îndemn la o profundă înţelegere a celei mai frumoase profeţii din Biblie :

"Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.

Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă.

Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci ei fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea.

Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci mare va fi în ceruri răsplata voastră".

SIMFONIA PRIMĂVERII

            Frumoase flori ce vă deschideţi "inimile" larg spre noi!

   Frumoase flori ce dăruiţi Pământului acesta gingăşie şi culoare!

   Să revărsaţi pe cerul sufletelor noastre prospeţime şi căldură, voi înşivă să umpleţi minutul neiertător pentru ca secunda să fie trăită din plin! Atât de firave precum un vis ce se risipeşte în faţa luminoaselor zori!Parcă rupte din curcubeu revărsaţi pe Pământul acesta sfânt culoare!!!

Ce ar fi lumea fără voi?

   Adu-mi Doamne sufletu-mi naiv înapoi să pot respira mireasma voastră, să mai pot trăi intens clipa ...Dar ce suflete mai pot vedea prin voi o întreaga lume? NOI? Atât de înecaţi în resemnare,tristeţe sau ură, de cufundaţi în fatalitatea prea multor întâmplări mici, mari ce ne transformă în roboţi ai vieţii? 

  Şi nebun să fii .....să nu-ţi doreşti să fii nebun.... în sufletu-ţi îngenuncheat,de-o minte de maimuţă? 

  Frumoase flori,cum puteţi ucide vanitatea, orgoliul, egoismul odios din noi?

Cum ne puteţi deschide porţi de suflet?

   Cineva  drag mie îmi spunea că viaţa o trăim cu adevărat  numai dacă în drumul nostru întâlnim un OM BUN. Şi atunci nebun să fii să nu-ţi doreşti să fii nebun....de fericire!Dar nu uita, Om BUN că e doar o clipă  efemeră,s-o păstrezi, să-i dai eternitate prin trăire. Pentru ca un bătrân tăcut,cu plete albe, hidos şi cocoşat numit DESTIN, ce stă la pândă să-ţi fure bucuria să râmână cu mâna întinsă ....precum regele Lear.

Cine poate spune că florile n-au suflet?

"Sunt seri ciudate când florile au suflet,

   Şi-n aerul fremătător pluteşte remuşcarea,
............................................
   Şi-n serile acelea păşesc gingaş ca o femeie."
(poezia aparţine unui renumit poet francez)

  Cine nu este capabil să primească în suflet frumuseţea unei flori deplânge scheletul unui copil mort .... pierdut de timp.Ochii-i plânşi cer să te vadă, mânuţele mici larg întinse spre o îmbrăţişare caldă primesc vidul de nepătruns, visele-i naive s-au prăvălit în eternitate, şi-n lipsa lor la ce ar mai visa FIINŢA? 

   De ce ar trăi cu-un  suflet gol?Frumuseţea, gingaşia voastră  mai pot reînvia  bietul copil?

POATE DA, ....POATE NU.

DEOARECE, CA NIMENI ALTUL, NUMAI UN COPIL POATE IUBI O FLOARE.

Eu vă doresc înţelepciune şi putere să puteţi vedea LUMINA, CULOAREA,GINGĂŞIA,SUFLETUL FLORILOR PĂMÂNTULUI ACESTA SFÂNT PE CARE L-A SĂRUTAT UNICUL DUMNEZEUL TRIMIS PE PĂMÂNT!!!! 

                                                

Geometria culorii

    Stăteam seara trecută lângă o cutie simplă de lemn şi aşteptam.Ascultam în noapte...era atât de cruntă tăcerea aceea încât mintea mi-a devenit de plumb.Nici un gând, nici o idee.

    Aşa cum demult nu am mai fost vreodată.Şi, în neştirea mea, aştept din nou să văd ce se întâmplă.Cât timp nu voi avea un strop de inspiraţie?Ce să pictez?Şi cum?Cu şerveţel sau fără?

    Din nou tăcere sumbră...

    Curios, deodată aud un glas ce-mi şopteşte la ureche:"Vreau să fiu un romb!"Şi vai, tresar! Ce-o fi oare? Privesc şi văd zâmbind pe masă o culoare!

   E roşul meu preferat "aşa cum roşu era turbanul turcului bătrân al copilăriei mele".

   Sare şi tubul galben de culoare şi îmi strigă disperat:"Pe când erai copil mă preferai pe mine, erai copilul meu de suflet, acum m-ai părăsit pentru  roşul  strident şi îngâmfat?."

   Zâmbesc timid şi îl asigur pe domnul galben că el va fi un cerc PERFECT pe caseta amintirilor ce va închide în sine o lume preafrumoasă şi infinit de caldă .

   Aud un zgomot nedesluşit de voci....nu era chip să urmăresc vreuna:culorile toate s-au răsculat pe masa mea de lucru şi îşi cer dreptul fiecare de a fi luate în seamă.

   Aşa că, ascultându-le tăcută, cutia mea de lemn prinde contur....mâna mi-a redevenit unealtă, inima,un mecanism complicat...

  După patru ore de lucru manual resimt din plin oboseala ...pleoapele îmi sunt grele dar nu contează decât faptul am realizat Marea Împăcare a CULORILOR..

  Poate e prea banal să fii fericit pentru atâta lucru dar în unele nopţi cu lună plină mă simt din nou un mic copil.

 

   Caseta aceasta ar putea fi nu doar una pentru bijuteriile dumneavoastră dar şi pentru amintirile dragi ale fiecăruia dintre noi.



                         Vă prezint caseta întoarsă pe toate feţele deoarece are multe elemente decorative de amănunt.

                  După finalizare, creaţia îşi aşteaptă ceasul pentru "baia de lăcuit" care va veni peste 3 săptămâni.

 100%  hand-made

    Cum vi se pare? Îmi acordaţi un vot?

 Sau un comments?

                Şi, bineînteles, capacul interior pe care nu mă pot deloc abţine să nu scriu un citat....sau un gând.

     Acesta de aici este extras dintr-o carte celebră a lui Paulo Coelho.

        Şi pentru că deja dorm pe mine demult vă urez vise plăcute celor care dormiţi....şi vă transmit PUPICI!!
       Rămâneţi aproape!
           Good night!

SĂRUTUL FIRULUI DE IARBĂ

      Cu lacrimile-n barbă,                                 

Sărut cu disperare,

Un firav fir de iarbă

   Ce mi-a zburat în palme.



     Îl privesc şi îl mângâi

   Ca să-i redau lumina,

       Ca să transform tot cerul
 Din lume şi din NOI

     În marele sărut.........al unui fir de iarbă.







    Caseta de amintiri a fost realizată folosind tehnica şerveţelului - care face minuni- dar şi pe baza picturii manuale pe suportul de lemn.

 Acesta este interiorul capacului.Nu mă puteam abţine să nu îl pictez şi pe  el.Data viitoare o să îl decorez cu dantelă şi catifea!

      Credeţi că va arăta frumos?

Daţi-mi un vot, vă rog!

Rămâneţi aproape!

My lovely little city

              Bună, dragi prieteni! Există un oraş în ţara aceasta mică dar fascinantă unde trăiesc sentimentul atemporalităţii, regăsirii cu sine şi cu Dumnezeu.  O oază de pace, armonie şi incredibilă linişte care împresoară clipa  scurtă pentru a o transforma într-un mod absolut miraculos în eternitate.Şi, atunci când,în mod firesc,aş simţi dezolarea,aici mă descopăr pe mine ca Fiinţă,în inima Ardealului,pe aleile largi,curate,cu flori,lângă dealurile şi fortăreţele seculare ale Cetăţii.......

        Şi, ca  un fulg de vioaie, îmi vine să exclam "Te iubesc eternule NIMENI!!"...acelui ceva care în alte momente mă cutremura cu vidul şi pustiul  lui.   Acum am găsit puterea, de a-i pune lanţuri grele,chinuitoare,metalice precum purtau cu  câteva sute de ani în urmă eroii noştrii  Horea,Cloşca şi Crişan. 

                             Recunoaşteţi catedrala?

   Pentru mine este cea mai frumoasă catedrală din Ardeal.

               De ce n-aş fi şi eu o simplă floare  ca să te contemplu cât eşti de frumoasă, catedrală, ca să fiu răsfăţată de soare, de lumină şi de mult aşteptata linişte?
      Dar dacă mă simt ca o floare mai contează oare?Că sunt suflet şi.....nu floare?!?

  

     Acolo sus, sub cer, un orologiu marchează eternitatea care punctează istoria....şi mă întreb:

                              

,,Pentru ce, scumpă cetate,

Ai nevoie de-un ceas

Când tu eşti eternitate

Iar noi -  apă şi-un pământ,

Avem nevoie de-un TIMP?!"

                     Atunci când realizam aceste poze mă aflam la evenimentul desfăşurat la Apulum, prilejuit de zilele oraşului, în vara anului trecut. Şi, deşi trec an de an prin acest oraş micuţ, dar discret şi impunător, nu am rămas atât de profund mişcată de frumuseţea Cetăţii care fusese deschisă pentru puţin timp  publicului larg.M-am plimbat în voie pe metereze, am privit steagurile epocilor apuse fluturând în vânt, am vizitat clădirile din incinta Cetăţii, armamentul în dotare, inclusiv colosalele tunuri.Am făcut poze şi am glumit cu soldaţii îmbrăcaţi în straiele militare ale secolului XVIII,am admirat oraşul de la înălţimea celulei unde s-a sfârşit Horea.

     Şi ...privind piatra aceea rece, copleşitor de rece, stranie şi pustie care se cheamă mormânt am vrut să pătrund şi mai adânc...în timp. Dar nu puteam. Şi atunci, vorbind şoptit l-am rugat pe eternul NIMENI să-mi dea puterea de-a vedea prin ziduri, la oamenii bravi din trecut.Privesc uimită în timp, natura a încremenit pentru o clipă, s-a făcut tăcere în noi....simt forţa spirituală care i-a împins pe eroii martiri să moară pentru liniştea noastră.

   Îmi sună insistent în urechi cântecul eroilor:


"Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi a Romei
În veci s-or naşte pui de lei!"



      Şi-n sufletu-mi amar de român simt nesiguranţă, nelinişte şi zbucium! Când se vor naşte iarăşi pui de lei? Avem statui-eroi, embleme, steme, steag tricolor dar nu un conducător- erou!  Fericită este ţara care nu are nevoie de eroi!

                ,,Mi-e inima sură ca o minge de sare lucrată în ocne.Cine nu cunoaşte truda şi setea închise într-un bulgăre de sare să stea la o parte".(Ionel Teodoreanu)

          Râde  şi plânge  arlechinul din mine..pentru ce-am avut nevoie de eroi?!

     

            Şi până s-or naşte "pui de lei" Mihai Viteazul  va păzi amintirile adevăraţilor eroi ai neamului românesc!

                                   Pe metereze ..............

          Una din cele 6 porţi ale Cetăţii care imprimă solemnitate şi grandoare peisajului autohton  are reprezentate 4 statui simbolizând marile virtuţi: Abundenţa, Înţelepciunea, Cumpătarea şi Forţa.

        Cetatea bastionară din Alba Iulia, ridicată între anii 1714-1738  este alcătuită din 7 bastioane (Eugeniu de Savoia, Sf.Stefan, Trinitatea, Sf. Mihail, Sf. Carol, Sf. Capistrano, Sf. Elisabeta).

  

   Steagurile  şi statuile au  fost pentru mine de-a dreptul fantastice !!!!

                                  Nu-i aşa că sunt frumoase?

          Şi pentru că aţi avut răbdarea de fier  să citiţi "poveştile mele de la Apulum"  eu vă mulţumesc şi vă doresc să vizitaţi Cetatea bastionară de la Alba Iulia, construită în stil baroc, unică în toată arhitectura militară europeană.

                             NOAPTE BUNĂ !



Imaginea altarului din  catedrala gotică situată paradoxal, lângă Catedrala Marii Uniri de la Alba Iulia.